Deputaţii europeni au sugerat ieri instituirea unei taxe unionale minime de nivel „crescut“ pentru produsele din tutun, precum şi interzicerea vânzării de ţigarete pentru minori în întreaga Uniune Europeană.
Potrivit AFP, iniţiatorii discuţiei au calificat drept „inacceptabilă“ situaţia din anumite state membre, pe al căror teritoriu există doar taxe de nivel „scăzut“, solicitând Comisiei Europene, printr-o rezoluţie non-restrictivă, să urmărească „un nivel minim comunitar crescut al taxării produselor din tutun“.
În textul adoptat cu o largă majoritate, eurodeputaţii mai propun interzicerea vânzării de ţigarete către persoane care încă nu au împlinit 18 ani, recomandând totodată interzicerea fumatului în prezenţa minorilor în mijloacele de transport particulare.
Comisia a mai fost invitată să prezinte o modificare a „directivei asupra produselor din tutun“ din 2001, în vederea unei reglementări mai stricte a substanţelor aditive. Modificările ar urma să interzică aditivii care dau dependenţă şi cei cancerigeni, mutageni sau dăunători pentru reproducere, precum şi să îmbunătăţească informaţiile privind ceilalţi aditivi.
Parlamentarii au solicitat statelor care nu au făcut-o încă „să instaureze în doi ani o interdicţie totală a fumatului în toate locurile de muncă acoperite, incusiv în sectorul alimentaţiei publice, precum şi în toate clădirile publice închise şi în mijloacele de transport“.
Textul adoptat ieri nu omite indisciplina eurodeputaţilor care nu s-au lăsat de fumat „pe scări şi în barul deputaţilor“ din Strasbourg. El cere „interzicerea absolută a fumatului, în toate incintele Parlamentului European, cu efect imediat“.