Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat, ieri, licenţa audiovizuală prin satelit pentru Diamond TV, televiziune de teleshopping cu sediul la Constanţa, care va emite la nivel naţional. Televiziunea este deţinută de Marian şi Sergiu Constantinescu – 50% - şi Andrei Gheorghe - 50%.
Potrivit lui Marian Constantinescu, postul va fi unul tematic, care va vinde în principal bijuterii, dar şi obiecte de artă şi ceasuri. Constantinescu a precizat că postul TV va prezenta şi documentare, având ca subiect, de exemplu, fabricarea (obţinerea) diamantelor.
Făcând referire la Legea audiovizualului, care sancţionează reclama mascată, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, le-a atras atenţia lui Marian şi Sergiu Constantinescu că nu pot face reclamă la magazinele în care se vând astfel de bijuterii. Valoarea iniţială a investiţiei în canalul de televiziune va fi 700.000 de euro. (B.T.)