Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harta uciderii Elodiei

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 26 octombrie 2007 ·

Un bărbat din Codlea a creat panică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov după ce a intrat ieri înarmat în instituţie şi a încercat să stea de vorbă cu un procuror. Bărbatul susţinea că are dovezi insurmontabile legate de cazul avocatei dispărute, Elodia Ghinescu. Procurorul Ramona Diaconu l-a primit în audienţă pe Dumitru Mierlaru (52 de ani), însă i s-a părut ciudat comportamentul bărbatului şi a anunţat paza. La percheziţie, asupra bărbatului a fost găsit un pistol de 9 milimetri. Bărbatul mai avea asupra lui nişte acte şi o hartă. Nu orice fel de hartă, ci cea a „uciderii Elodiei”, după cum el însuşi a descris-o.

La brâu avea pistol

„Cetăţeanul a venit la mine în audienţă ca un om obişnuit. A fost înregistrat la poartă, iar agentul mi-a transmis că cineva doreşte să mă vadă, pentru că are nişte probleme personale care au legătură cu cazul Elodiei Ghinescu. A început să-mi spună tot felul de poveşti, arătându-mi nişte hârtii şi documente care ar fi atestat moartea avocatei. Atunci când s-a ridicat să-mi arate diplomatul cu acte am văzut ceva negru la brâu, însă nu mi-am dat seama ce este. Omul avea bune intenţii şi dorea să ne ajute în acest caz, însă comportamentul lui mi s-a părut ciudat. Era puţin agitat. I-am spus că o să-l pun în legătură cu cei care se ocupă de acest caz, însă am chemat paza. A fost percheziţionat şi i s-a găsit arma asupra lui”, ne-a declarat procurorul Ramona Diaconu.

Magistratul ne-a mărturisit că nu şi-a pus nicio clipă problema că viaţa i-ar fi în pericol, asta şi pentru că nu a realizat că accesoriul negru de la brâul bărbatului era de fapt tocul pistolului pe care acesta îl purta asupra lui.

Bărbatul nu părea

„în toate minţile”

Lui Dumitru Mierlaru i s-a confiscat pistolul şi a fost reţinut timp de peste o oră la audieri. Atât martorii, cât şi jurnaliştii care au fost prezenţi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 27 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 46 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°