Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectele nocive ale cafelei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 26 octombrie 2007 ·

S-a demonstrat că bolile cardiace, apariţia unor probleme la naştere sau cancerul pancreatic au printre cauze consumul excesiv de cafea. Mai mult de jumătate dintre adulţi îşi încep ziua cu o ceaşcă de cafea. Numeroase studii au avut ca obiect efectele consumului de cafea asupra organismului.

Genă pentru procesarea cafelei S-a demonstrat că unele afecţiuni au legătură cu consumul excesiv de cafea. Un exemplu îl constituie creşterea riscului apariţiei infarctului în cazul persoanelor care au anumite mutaţii în gena responsabilă pentru procesarea cafeinei. Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au comparat 2.000 de oameni care au suferit de infarct cu 2.000 de persoane sănătoase. Gena care procesează cafeina a fost testată pentru mutaţii, demonstrându-se că persoanele care prezintă anormalităţi ale acesteia procesează cafeina de patru ori mai încet decât cele fără acest defect genetic. Unul dintre efectele cafeinei este strângerea vaselor sangvine, urmarea fiind creşterea presiunii arteriale. Dacă persoanele care prezintă acest defect genetic consumă o ceaşcă de cafea pe zi, riscul apariţiei infarctului este scăzut. Consumul a trei căni pe zi măreşte riscul cu 36%, cei care consumă patru sau mai multe căni de cafea pe zi au cu 64% mai multe şanse de a face infarct miocardic. Femeile care prezintă gena mutantă au un risc mai mare de dezvoltare a bolii decât bărbaţii, tinerii prezentând, de asemenea, un risc mai mare decât vârstnicii. Persoanele cu gena de procesare normală prezintă un risc cu 22% mai scăzut de a face infarct miocardic în cazul în care consumă cafea, spre deosebire de persoanele care nu au acest obicei.

Studii Două studii recente au demonstrat că persoanele care beau cafea nefiltrată prezintă un nivel crescut al LDL-colesterolului (colesterolul rău) şi homocesteinei (aminoacid care se găseşte în organismul uman în cantităţi mici, n

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°