In 1983, aparea la Bucuresti, la Editura Meridiane, in doua volume, lucrarea lui Andre Leroi-Gourhan Gestul si cuvantul. Cartea are virtuti incontestabile, desi mi-a displacut si continua sa-mi displaca profund background-ul darwinist si, in general, evolutionismul fara concesii pe care le profeseaza antropologul.
N-ar fi insa corect ca observatiile sale sa fie rejectate, din aceasta pricina, fara drept de apel si fara o minima evaluare prealabila. Multe dintre ideile sale, cum ar fi decalajul dintre ritmul prefacerilor corpului uman si ritmul evolutiei sociotehnice nu inceteaza sa prezinte interes. Leroi-Gourhan constata, bunaoara, ca in evolutia lui Homo sapiens are loc o separare tot mai flagranta "intre evolutia transformarilor corpului, ramas la scara timpului geologic, si transformarile uneltelor, legate de ritmul generatiilor succesive". Rezumand, e vorba de "separarea uneltei fata de mana" si "a cuvantului fata de obiect", odata cu distantarea societatii de grupul zoologic. Intreaga evolutie umana, considera autorul, se straduieste sa plaseze in afara omului tot ceea ce, in restul lumii animale, corespunde adaptarii specifice. Fenomenul cel mai izbitor ramane, desigur, "eliberarea" uneltei, dar in realitate "fenomenul fundamental este eliberarea cuvantului si aceasta proprietate unica a omului de a-si situa memoria in afara eului, in organismul social". In concluzie: "Eliberarea ariilor cortexului motoriu, definitiv dobandita odata cu pozitia verticala, este perfecta din momentul in care omul isi exteriorizeaza creierul motoriu".
Cum vedem, autorul mizeaza preponderent pe exteriorizarea componentelor noastre anatomice si, mai mult, a cuvantului si memoriei, proiectand la scara paleontologica figura omului ca donator universal de unelte, intelese in context ca oglinzi fidele ale interioritatii sale. Si o face cu o seninatate dezarmanta, refuzand sa
