Un vechi - si, s-ar parea, sanatos - principiu pedagogic recomanda ca elevului celui mai zgomotos sa i se incredinteze, macar din cand in cand, pastrarea disciplinei in clasa. Si cine putea aplica respectivul principiu mai eficient decat conducatorul unei institutii dedicate copiilor? Asa se face, probabil, ca am ajuns in juriul celei de-a treia editii a Festivalului International de Teatru pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de povesti", care s-a desfasurat, intre 6 si 13 octombrie, in Capitala, sub obladuirea organizatorica a Teatrului "Ion Creanga"...
...cu al carui director, regizorul Cornel Todea, am polemizat acum cativa ani, chiar in paginile Ziarului de Duminica si chiar pe tema teatrului pentru copii. O polemica perfect urbana, de-altminteri (se poate si asa!), desi preopinentii se situau pe pozitii ireductibile: eu eram de parere ca spectacolele pentru cei mici ar trebui produse de teatrele "normale" (ceea ce ar scoate din peisaj scenele rezervate exclusiv juniorilor), pe cand opozantul meu socotea, fireste, dimpotriva. Reprezentatiile parcurse acum, timp de o saptamana incheiata, ne-au convins, cu siguranta, pe amandoi de justetea propriului punct de vedere, dar si de dreptatea adversarului. Dilema din care, ca si Farfuridi, ma tem ca nu vom putea iesi. De ce? Pentru ca, dupa cum s-a dovedit, institutiile specializate pot produce deopotriva spectacole excelente si spectacole execrabile. Cu aceiasi bani?, se pune intrebarea. Nu: spectacolele excelente au fost, de regula, cele modeste ca anvergura financiara - si invers. Care ar fi concluzia? Personal, ma abtin sa o formulez... Intrucat nu am participat la editiile trecute, nu pot face comparatii cu aceasta de-acum. Privit in sine, festivalul 2007 a fost, indiscutabil, o reusita: manifestarile propuse (in afara de spectacole, o serie de ateliere specifice) au adunat o sumedenie de lume, salil
