Am în faţă o carte cu adevărat veche şi, îmi vine a crede, necunoscută. Moţi şi curcani, de Odobescu, "ediţiunea a II-a", din 1880 (prima apăruse cu doar doi ani mai devreme), de la Editura Librăriei Socecô & Comp. O carte între 1784 şi 1877, între un război la cald, pe care îl prinseseră aproape toţi cei atunci în viaţă, şi o răscoală "clasicizată", din secolul trecut. Un argument numai bun să ne amintească, pasionaţilor de etichete, că Odobescu nu este, aşa cum l-au recuperat gusturile mai fine, falsul priceput în ale vînătorii, înainte de a fi un scriitor de povestiri istorice.

Într-un format elegant (deschisă, e o jumătate de coală de scris) şi incredibil de nehărtănită pentru vîrsta ei, punerea alături a două conferinţe la Atheneu, despărţite de vreo lună, are chiar pretenţii de istorie doctă (legătura cu Odobescu acela de-l ştim) şi documentată.

Prima cuvîntare, sub numele "de cod" Moţii este - previzibil, după ce am văzut anul pe copertă - despre Răscóla Românilor Ardeleni sub căpetenia lui Horia în Nérna 1784-1785. Episodô din istoria Transilvaniei. O întreagă poveste, cu subiect, predicat, complement de timp şi toate cele ale naraţiunii se comprimă în acest titlu, în care trăieşte, întreagă, slăbiciunea pentru perifrază a secolului XIX. Modestia lui, un soi de cochetărie de-a nu te spune, cînd ai ceva de spus, iese la iveală în primele rînduri, rostite, de bună seamă, de guest-speaker-ul (sic!) Odobescu după un anume tipic: "Sciô bine că nu, spre a asculta nevoNósa şi nedibacea mea rostire, v'aţN datô ostenéla a vÇ închide astă-séră, aşa de mulţN, în sala cam întunecósă şi cam monotonă a AtheneuluN nostru [...]. AţN venitô aci, cum vine totô d'a-una românul - cu voNósă séô îngrijată grăbire, - cândô se aştéptă a vedé rÇsărindô din umbrele trecutuluN, lucNul vre unuN mare faptô naţionalô." Mai mult decît un fapt, răscoala lui Horia este, urmează