Incet, dar sigur, tanara generatie de critici face pasii necesari de la pragul afirmarii la cel al confirmarii. In urma cu un deceniu, criza cronicii literare era un subiect intens dezbatut. In prezent, cand autori tineri si foarte tineri fac critica de intampinare la absolut toate publicatiile culturale importante, "criza" cronicarilor e substituita cu una, asa-zisa, a criticii academice, amenintata de superficialitatea bombastica a publicisticii.
Eseul lui Antonio Patras, Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii*, vine dupa o teza de doctorat, cu totul remarcabila, despre Ion D. Sirbu si un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative. Deja am putut schita, pe baza acestor contributii bibliografice, un profil al tanarului critic de la Iasi, cu linii pe deplin confirmate de a treia lui carte. Spre deosebire de colegii lui, ceva mai tineri, de la Bucuresti, Mihai Iovanel, Bianca Burta-Cernat si Teodora Dumitru, cronicari ce aproape ca jubileaza in momentele "executiei", Antonio Patras se investeste afectiv in paginile sale critice, scriind preponderent despre carti si oameni care i-au placut. Tonul e de o civilitate absoluta, iar punctele nevralgice ale unei opere sunt ocolite cu gratie perifrastica. Textul ia mai degraba forma prefetei sau a studiului ce-si propune sa sustina, nu sa dinamiteze un autor. Si cu cat autorul este mai valoros, cu atat receptarea lui critica e mai bogata in intuitii si definitii. Iata motivul pentru care Antonio Patras nu va putea fi niciodata un cronicar exigent al actualitatii editoriale. Pierderea intr-o parte este insa compensata de un castig important in alte directii, a istoriei literare si eseisticii. Pe acest teren, el isi confirma acum, pe deplin, resursele si achizitiile culturale.
Parte a unui proiect mai amplu, dedicat literaturii scrise de critici, volumul despre Ibraileanu este in esenta
