Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantier închis de ITM

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 26 octombrie 2007 ·

O lucrare ce punea în pericol vieţile muncitorilor a fost oprită la timp de ITM Vâlcea. Aproape toţi lucrătorii de pe respectivul şantier nu aveau contracte de muncă.

ITM Vâlcea a oprit temporar lucrările la un şantier din Râmnicu Vâlcea deoarece nu se luaseră toate măsurile de siguranţă. Potrivit lui Ion Nicolaescu, inspectorul-şef al ITM, s-a dispus o asemenea măsură în urma unui control efectuat la începutul acestei săptămâni la un obiectiv de pe strada General Magheru din municipiu. „Am sistat lucrările deoarece muncitorii au săpat nişte şanţuri adânci de câţiva metri ale căror maluri stăteau să cadă. Nu s-a luat măsura asigurării acestor maluri şi exista pericolul ca pământul să se prăbuşeasă peste lucrători. Ei aveau obligaţia să susţină aceste maluri, iar acest lucru nu s-a făcut“, a explicat Nicolaescu. În urma controlului s-au descoperit şi alte probleme. „Nouă muncitori de acolo lucrau la negru, aşa cum se practică de obicei în construcţii. Deocamdată acest caz este în cercetare şi nu am dispus amenzi pentru această abatere deoarece nu avem toate actele întocmite de firmă în acest sens. Vom aştepta până mâine (azi-n.r.), când reprezentanţii firmei vor veni la sediul ITM“, a afirmat şeful de la Inspecţia Muncii. Lucrătorii de la ITM au mai dispus şi efectuarea de îndată a unor lucrări de asigurare a malurilor ce se pot surpa la prima ploaie mai serioasă. „Ei au obligaţia să facă acest lucru dacă doresc ca măsura suspendării activităţii să fie ridicată. În cazul în care se lucrează în continuare fără a se lua toate măsurile necesare, răspunderea se transformă din una contravenţională în una penală“, a avertizat Nicolaescu.

Lucrare luată în subantrepriză Şantierul de pe strada Magheru este contractat în subantreprinză de la firma Protechim de către o societate din comuna vâlceană Prundeni. Beneficiarul final al lucrării este firma Dancomar SRL.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 22 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 57 minute
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 17 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 40 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 50 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°