Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal a decis să-i ridice suspendarea portarului craiovean, care are drept de joc în meciul cu Oţelul.
Portarul Ştiinţei, Mircea Bornescu, a scăpat de suspendarea de şase etape dictată săptămâna trecută de Comisia de Disciplină, după ce „Jose“ i-a rupt trei coaste bistriţeanului Cristi Coroian, la meciul Gloria - Universitatea (scor 0-1). În aceste condiţii, Bornescu a stat o etapă, în partida cu Universitatea Cluj, dar va apăra sâmbătă, la Galaţi.
„Mulţi m-au criticat şi au spus că Ştiinţei i-a lipsit cineva la Federaţie. A fost o decizie greşită a Comisiei de Disciplină şi acum s-a făcut dreptate. Cei de la Apel au judecat corect, iar Mircea va apăra la Galaţi“, a comentat Vlad Roşca, managerul sportiv al Ştiinţei, imediat după pronunţarea sentinţei. Oficialul roş-albastru a uitat însă să amintească unele mici amănunte, şi anume că la şedinţă au participat şi „greii“ Ilie Balaci, managerul general al Universităţii, şi Adrian Mititelu, finanţatorul echipei din Bănie, care în nici un caz nu au mers în Capitală doar pentru a-i căra geanta cu probe lui Roşca sau pentru a-i deschide uşa la federaţie.
Aşa cum era normal, cel mai fericit era ieri Mircea Bornescu. „Mă bucur că s-a făcut dreptate şi că voi putea reveni la Galaţi. Este păcat că am fost suspendat o etapă pe nedrept, mă refer la meciul cu Universitatea Cluj. Şase etape erau foarte mult pentru mine, dar decizia fusese exagerată. Le mulţumesc suporterilor care au fost alături de mine şi tuturor celor care m-au ajutat să trec peste acest episod nefericit. Mai multe voi spune pe teren“, a declarat Bornescu la aflarea deciziei. Acesta a ajuns aseară la Buzău, făcând joncţiunea cu echipa, care astăzi va pleca spre Galaţi.
Bistriţa nu se lasă
Jean Pădureanu, preşedintele echipei Gloria Bistriţa, a anunţat ieri că va face recurs şi că va cere