De la măciucă la arcuş

Mai mult de jumătate din articolul lui Dan C. Mihăilescu din numărul din octombrie al Ideilor în dialog este dedicat, după cum îi arată de fapt şi titlul ("Plecînd de la Sebastian"), lui Mihail Sebastian. Aceeaşi fluenţă savuroasă şi aceleaşi consideraţii pertinente, dezarmant de directe, fac din textul criticului literar o veritabilă trufanda livrescă, confirmînd un lucru pe care îl ştiam, de altfel, de mult: Dan C. Mihăilescu are un talent literar ce îl scoate din clasa criticilor obişnuiţi. E exemplul cel mai nimerit de intelectual care, comentînd literatura altora, reuşeşte să scrie la rîndul lui un gen de literatură care, deşi este critică, rămîne totuşi o literatură de calitate. Lucru cu atît mai remarcabil cu cît, se ştie, numărul criticilor cu talent e în vizibilă scădere. Dar să-i dăm cuvîntul în privinţa lui Sebastian: "În sfîrşit măciuca devine arcuş. Şi ştiţi de ce? Fiindcă am realizat cu o bruscheţe aproape fizic-dureroasă în ce măsură Mihail Sebastian a fost manipulat, malformat, otrăvit şi deturnat de la artistic la vendeta politică, după 1989 ca şi în epoca scandalului De două mii de ani! Încai atunci şi-a făcut-o singur, din pricina - între altele - a fascinaţiei faţă de Nae Ionescu. Acum, însă, dacă ne gîndim puţin, Sebastian nu a însemnat de la publicarea Jurnalului său şi pînă azi, deci de vreo 15 ani, decît - exclusiv!- o armă contra congenerilor şi prietenilor săi mai subtil sau mai acuzat legionariozi fie ante, fie post 1934-1938. Scriitorul - adică romancierul, dramaturgul, melomanul, gazetarul, francofilul, estetul rafinat, eseistul proustianizant etc. - a fost pur şi simplu sacrificat, o dată mai mult, transformat în pretext vindicativ şi revendicativ. Altfel zis - folosit strictamente ca o măciucă în scopuri cu totul şi cu totul străine firii şi rosturilor scrisului său. Asta chiar dacă, bineînţeles, îns