Tiparele unor figuri ale expresivităţii populare permit recombinări şi substituţii, inovaţii comice şi spectaculoase. Scoase din reţeaua lor intertextuală, unele par absurde, nemotivate, inexplicabile; sensul se reconstituie doar prin raportare la întregul inventar existent. Un tipar figurativ destul de bine reprezentat în româna populară este cel al comparaţiei complexe (cu agent şi plasare spaţială), caricaturizînd starea de perplexitate sau rîsul necontrolat. Ambele atitudini - considerate manifestări ale prostiei - beneficiază în imaginarul popular de scenarii comice, preponderent animaliere. Cea mai veche şi mai cunoscută imagine este, probabil, "a se uita ca viţelul la poarta nouă, în care privirea descumpănită devine indiciu al ignoranţei, al nepriceperii. Expresia, suficient de transparentă, e legată de rutina vieţii rurale tradiţionale, de întoarcerea vitelor pe la casele lor, ca în Sburătorul lui Heliade ("a satului cireadă ce greu, mereu sosise"). La fel de cunoscută e comparaţia "a se uita ca mîţa-n calendar", comentată de G.I. Tohăneanu (Dicţionar de imagini pierdute, 1995, p. 79) şi pe care Stelian Dumistrăcel (Pînă-n pînzele albe. Dicţionar de expresii româneşti, 2001, p. 72) o leagă de calendarele-almanahuri de odinioară, pline de informaţie haotică.
În momentul de faţă pare să aibă o răspîndire destul de mare o comparaţie asemănătoare, al cărei agent e curca : "dom'preşedinte s-a uitat, vorba aia, ca curca-n lemne" (Mircea Dinescu, în Gândul, 27 iulie 2005); "acum 10 ani, când Stolojan atrăgea atenţia că trebuie să facem proiecte ca să atragem fonduri în România, se uitau toţi ca curca-n lemne" (comentariu, forumul realitatea.net). Expresia are variante produse prin substituţia sinonimică lemne/ crăci/ beţe/ vreascuri etc. Destul de frecvent apare termenul crăci, care conferă expresiei trăsături de "încurcătură de limbă", provocînd o repetiţie
