Într-unul din editorialele sale publicate în revista "Lire", iconoclastul eseist francez Frédéric Beigbeder scria despre impactul pe care îl are în lumea contemporană un joc pe calculator, numit Second life. El permite fiecăruia dintre jucătorii săi să-şi aleagă o existenţă paralelă în care îşi poate permite tot ceea ce dintr-un motiv sau altul îşi refuză în viaţa reală. Un timid incurabil poate deveni în Second life un mare cuceritor de femei, un om fricos în viaţa reală are toate şansele să aleagă aventurile unui sângeros războinic, un umil subordonat dobândeşte în faţa calculatorului de acasă reflexe de dictator. Second life este pentru mulţi tineri din ziua de azi substitutul complementar perfect al vieţii lor cotidiene. O viaţă de împrumut, imaginară, care le rotunjeşte şi împlineşte propriile existenţe reale. Nimic nu este însă nou sub soare şi eseul lui Beigbeder se transformă într-un sublim omagiu adus literaturii, cea care, de mii de ani, ne permite să trăim vieţi paralele, să participăm, din fotoliul de acasă, la fapte de vitejie şi iubiri inimaginabile, să fim curajoşi, drepţi, principiali, să avem averi şi destine imposibil de atins în viaţa reală.

Un fel de Second life este întreaga lirică a Constanţei Buzea. Un refugiu al existenţei reale, o lume mai bună născută din cuvinte, reverii şi amintiri luminoase. Nu întâmplător, unul dintre volumele cele mai importante ale poetei se numeşte chiar netrăitele. Obosită şi dezamăgită de o existenţă diferită de cea la care sensibilitatea ei ar fi avut dreptul, Constanţa Buzea îşi construieşte din cuvinte un univers numai al ei, în care iubirea durează mai mult decât o clipă, frumuseţea şi candoarea acoperă faţa vulgarităţii şi violenţei, amintirile sunt învăluite într-o lumină blândă. O lume sublimă a celor vulnerabili, în care totul este smerenie, candoare, sensibilitate şi delicateţe. Sensibilitatea autoare