Cum pe Jodie Foster n-am vazut-o niciodata jucand altfel decat excelent, apele sunt destul de greu de despartit in cazul (rar, de altfel) in care accepta sa apara intr-un film prost. Amintind, prin starea eroinei, de Panic Room si, prin confuzie, de Flightplan (filmele ei mai recente inainte de impecabilul Inside Man, al lui Spike Lee), acest nou The Brave One o lasa sa se desfasoare intr-un rol altminteri foarte ofertant. Erica Bain este realizatoarea unui talk-show radiofonic in care descrie, calm si masurat, New Yorkul, cu strazile si atmosfera lui, care o inspira permanent. Apropiata nunta cu iubitul ei David completeaza implinirea ei totala - pana cand, intr-o noapte, cand cei doi ies la plimbare cu cainele in Central Park, o gasca de portoricani fiorosi se distreaza luandu-i la bataie si calcandu-i literalmente in picioare. David moare, iar Erica intra in coma. Ceea ce urmeaza dupa aceasta uvertura sangeroasa si revoltatoare s-a mai vazut in cinema - de la clasicul Death Wish (1974), cu Charles Bronson, la proaspatul Death Sentence (2007), cu Kevin Bacon. Recuperata fizic (ca in filme), in ciuda leziunilor crunte, Erica apeleaza la protectia legala. Politia insa se misca prea incet, birocratia e exasperanta, asa ca eroina trece la faza de procurare rapida a unei arme la negru. De aici, filmul se transforma nu doar in epopeea nocturna a lichidarii nemernicilor, ci mai ales intr-un discurs despre ura, vinovatie si razbunare. Concomitent cu metamorfoza sufleteasca ("Te transformi intr-o alta persoana, care are mainile, picioarele, gesturile tale. Dar nu mai esti tu", spune Erica intr-unul dintre putinele momente verosimile emotional), i se schimba si discursul, iar privirea asupra orasului atat de iubit devine sumbra si fatalmente dezamagita ("New Yorkul a redevenit un oras nesigur"). Cu amenintarea permanenta post 11 septembrie in ceafa, evident ca americanii