Deoarece in prezentul numar din Scena publicam atat ultimul episod al anchetei intreprinse printre critici si teatrologi in legatura cu performantele stagiunii trecute, cat si clasamentul rezultat din insumarea opiniilor lor si deoarece un cititor "profesional" mi-a adus un discret repros privitor la primele doua "tronsoane" ale materialului, dedic rubrica de fata limpezirii unor posibile nelamuriri. Asta fiindca, in esenta, nemultumirea exprimata de amabilul cititor se referea la caracterul oarecum criptic, pentru omul obisnuit, al raspunsurilor la ancheta. "Par ca se adreseaza doar celor de specialitate. Eu am niste colegi 'civili', foarte interesati de teatru, care insa, citind ziarul, nu au inteles chiar tot si, oricum, au vrut sa afle mai multe despre spectacolele pomenite acolo." Intr-un fel, reprosul m-a bucurat.
Din cauza spatiului restrans pe care il are la dispozitie rubrica ce gazduieste ancheta, precum si din cauza periodicitatii Scenei, pe de o parte, si, pe de alta parte, datorita numarului neasteptat de mare al colegilor care au reactionat favorabil la solicitarea redactiei, a fost nevoie ca raspunsurile, impartite in trei "calupuri", nu doar sa fie tiparite la intervale de o luna unele de altele, ci si sa fie considerabil prescurtate, ca forma. (Altminteri, dupa cum se poate constata chiar in numarul de fata, le-am lasat unor "respondenti" placerea - si... responsabilitatea - de a numi nu un/o titlu/persoana, cum li s-a cerut, ci de a produce adevarate liste.) Astfel, un spectacol a figurat cu toate datele sale "de identitate" (nume complet, autor, regizor, teatru) numai la prima "strigare", fiind citat ulterior doar cu titlul (eventual, prescurtat); tot asa, informatiile referitoare la realizatori au aparut in forma integrala numai in mentiunea-princeps. Pentru a usura cat de cat citirea anchetei, ofer in continuare "fisa" completa a artis