La inceputul secolului XX, Constantin Radulescu-Motru a definit pentru cazul romanesc sensul "cuvantului anarhie": "el inseamna lipsa de ordine si de autoritate. Bate vantul anarhiei in Tara Romaneasca, inseamna: in Tara Romaneasca nu e nici ordine, nici autoritate". Lipsa ordinii si a autoritatii este determinata de o situatie paradoxala: "sub masca unui constitutionalism de parada, am continuat sa traim zilele unui popor oriental".
In mai toate structurile statului descoperi "un mare contrast, ca intre aceea ce vrea legea romana si ceea ce exista de fapt in sufletul romanesc. Legea facuta pentru cetatenii care au incredere in puterea lor si care asculta de autoritatea publica, fiindca aceasta este o delegatiune a lor; pe cand sufletul romanesc este neincrezator in puterile sale si nu se simte partas la autoritatea publica".
Autoritatea publica la randul ei continua sa fie pentru cetatean "stapanul de odinioara. Asa vrea stapanirea, asa face. Ca poporul romanesc sa se opuna la ceea ce vrea stapanirea, trebuie sa fie la mijloc o teama mai mare decat aceea pe care o insufla stapanirea; trebuie sa fie teama de strain. ...Cum este poporul fara incredere asa si autoritatea publica. Nestiindu-se bazata pe vointa cetatenilor, ea oscileaza dupa imprejurari. Aci este blanda, cand poporul pastreaza ordinea, aci face sa se simta pumnul cand iese din ordine".
Desi s-au facut legi potrivite timpurilor moderne, noi "nu le-am aplicat, fiindca li se opune realitatea sufletului nostru... am mascat deprinderile rele si egoiste, care veneau din trecut, cu o serie de indatoriri puse pe hartie, si am crezut ca lucrurile se vor indrepta de la sine".
Schimbarea de mentalitate se face avand la baza dinamismul tuturor claselor sociale, pe cand societatea romaneasca este stapanita de "rutina si mentalitatea vechilor clase sociale care traiau din munca altora; defe