În vârstă de 61 de ani, Dobrin a ajuns marţi la Spitalul Judeţean Argeş. A fost adus în stare gravă, pentru că nu mai răspundea la tratament. Idolul piteştean suferă de un cancer la
În vârstă de 61 de ani, Dobrin a ajuns marţi la Spitalul Judeţean Argeş. A fost adus în stare gravă, pentru că nu mai răspundea la tratament. Idolul piteştean suferă de un cancer la plămân care a ajuns la metastază. Conform unor surse, acesta a fost vizitat de un preot ieri-dimineaţă, la cererea familiei.
În ciuda faptului că familia lui Gicu Dobrin a cerut medicilor să fie cât mai discreţi, se pare că fostul mare fotbalist e în plină luptă cu moartea. Internat la Spitalului Judeţean din oraşul natal, "Gâscanul" e în stare critică.
Ştirea e cu atât mai surprinzătoare cu cât acesta părea că se simte bine, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale, suferite în primăvară, la Spitalul Militar din Bucureşti, unde i s-a extirpat o parte din plămânul drept. Medicii nu au vrut să comenteze ieri situaţia lui Dobrin, susţinând că familia acestuia a cerut maximă discreţie. La insistenţele persoanelor care aşteptau veşti despre fostul mare fotbalist, unul dintre medici a spus doar: "Lăsaţi-l măcar să moară liniştit".
Bernabeu l-a chemat, Ceauşescu s-a opus
Două refuzuri au lovit zdravăn în cariera "Gâscanului". A fost mai întâi Cupa Mondială din 1970, când România a jucat în "grupa morţii" cu Brazilia, Anglia şi Cehoslovacia. Dobrin nu a jucat niciun minut, deşi ar fi
meritat cu prisosinţă. La aproape patru decenii distanţă, mărturisea că i s-a tras de la un conflict cu dinamoviştii de la lot.
A urmat, în sezonul 1972-1973 a Cupei Campionilor, o dublă cu Real Madrid. Argeşul nu a putut elimina colosul creat de faimosul Santiago Bernabeu, însă Dobrin le-a fost pe plac albilor. Se spune că însuşi Bernabeu ar fi cerut transferul piteşteanului. S-a lovit de