O initiativa laudabila a Editurii Corint Junior care a lansat pe piata de ceva vreme o seama de carti cu totul deosebite. Sunt volume care nu numai starnesc imaginatia copiilor si adolescentilor, dar sunt si frumoase in sine, ca obiecte.
Brian Selznick - Inventia lui Hugo Cabret. Este de departe cartea care iese din rand. Desigur, performanta i se datoreaza autorului, dar o parte din merite trebuie sa le acordam si editurii care s-a incumetat sa publice un volum atat de pretentios si costisitor. Eroul e un baiat orfan, ceasornicar si hot de nevoie. Un desen ciudat, un carnetel nepretuit, o cheie furata, un om mecanic si un mesaj ascuns alcatuiesc firul calauzitor al povestii. Cu cele 284 de pagini de desene originale si combinand elemente de carte cu ilustratii, roman grafic si film, autorul sparge tiparele clasice ale romanului pentru a propune o forma de lectura cu totul inedita. In romaneste de Mirella Acsente.
Patrick Carman - Atherton. Casa puterii. Edgar, un baiat singuratic si aparent firav, este un catarator agil gata sa infrunte orice pericol in escaladarea stancilor periculoase ce despart lumea in care traieste de lumea de sus, unde se afla Casa Puterii si nemilosii ei legiuitori, stapanii apei. El are o menire: sa descopere un obiect nepretuit, anume ascuns pentru el. Acesta se va dovedi a fi o Carte a lucrurilor secrete, din care va afla despre o iminenta catastrofa. Traducere de Sorin Voinea.
Jon Berkeley - Aventurile lui Miercuri. Cartea nr. 1. Palatul rasului. Miles Miercuri, un orfan care locuieste intr-un butoi si care nu se spala prea des, nu a mai fost niciodata la circ. Dar Circul Oscuro nu este unul obisnuit. Are, printre animalele sale, si o fiara ciudata, numita Nimicul, tinuta inchisa intr-o cusca. Cand o fetita inaripata, pe nume Micuta, cade de la inaltime in timpul unui spectacol, viata lui Miles se s