Înghiţitorii de săbii şi panglici, jocurile cu focul, scamatoriile, teatrul şi dansurile populare, balurile de caritate, târgurile de carte erau ingredientele Zilelor Craiovei din timpurile de mult apuse. Sărbătorile Craiovei îşi au origini în vremuri îndepărtate. Sunt tradiţii confirmate în multe părţi şi arheologic, subliniate, aşa cum declara Toma Rădulescu, şeful Secţiei Istorie a Muzeului Olteniei, de istorici mari şi nu numai, Gheorghe Brătianu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Ion Popescu Cilieni. Primele manifestări de sărbătoare ale oraşului se organizau, conform unor teorii, pe vremea invaziei avarilor în Europa, când populaţia romanizată din zona Tesalonicului, unde se aflau şi moaştele Sfântului Dumitru, a fost înrobită şi adusă în nordul Dunării. O parte dintre ei s-au aşezat pe dealul unde este astăzi Catedrala Mitropolitană şi au ridicat o biserică, locaş ce purta numele de Sfântul Dumitru, căci erau mari păstrători de tradiţie. Odată cu finalizarea construcţiei au început să aibă loc aici pelerinaje. „Cu această ocazie aveau loc şi târguri, bâlciuri. Era o adevărată sărbătoare“, a precizat istoricul Toma Rădulescu. Şi, ca la orice târg care se respectă, localnicii puteau gusta spectacolul înghiţitorilor de săbii, al celor de panglici, al scamatorilor. Jocurile cu focul erau atracţia târgului, ca şi teatrul sau dansurile populare.

Formele de cultură La zi de sărbătoare se organizau şi târguri de carte cu vânzare. Se tipăreau special cărţi cu ocazia unor astfel de evenimente. „Şerban Cantacuzino tipărea gratuit cărţi şi le dădea bisericilor, ca donaţie a domnului şi totodată ca un semn de încurajare a culturii“, a precizat Toma Rădulescu. Îl vom regăsi la timpul său, printre cei care vindeau cărţi, manuscrise importante, pe însuşi Heliade Rădulescu, care participa cu propriile scrieri la aceste acţiuni. Şi dacă tot era sărbătoare, aveau loc şi balur