Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sa furi 8.999.999 de euro (de Mircea Marian)

Publicat in HotNews, sâmbătă 27 octombrie 2007 ·

Cine fura azi un ou poate, la fel de bine, sa fure 8.999.999 de euro. Pentru ca, din punct de vedere legal, e totuna. Prejudiciile cu consecinte deosebit de grave incep abia de la noua milioane de euro, si nu de la 60.000, ca pana acum. Pedepsele se injumatatesc pentru cei care se opresc din furat la frumoasa suma de noua milioane de euro. Asa a decis - in unanimitate! - Camera Deputatilor.

Cei de la PD - campionii luptei impotriva coruptiei - au cerut o pauza de consultari de zece minute, dupa care au revenit in plen si, relaxati, au aprobat tot ceea ce li s-a cerut. Pe site-ul Camerei lipseste, in mod suspect, lista nominala a celor care au votat, asa ca nu putem sti care a fost pozitia lui Adrian Nastase.

Merita relatata istoria ordonantei in care a fost strecurata aceasta prevedere, pentru ca ea ilustreaza perfect evolutia luptei anticoruptie, de la Macovei la Chiuariu. Ordonanta a aparut in 2006 si a fost respinsa de Senat pentru ca ar fi conferit, procurorilor, puteri prea mari.

Dupa ce Macovei a fost eliminata din guvernul Tariceanu, ordonanta a ajuns la Camera Deputatilor, unde a fost ingropata timp de un an.

Brusc, deputatii din Comisia juridica au scos proiectul de la naftalina si, intr-un timp-record, au modificat ordonanta si au adus peste o suta de modificari la Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Marti, in timp ce presa casca gura la dezbaterile privind introducerea votului uninominal, plenul Camerei a votat, in maximum doua, trei minute, o lege care deschide larg portile puscariilor.

De fapt, cheia intregii povesti nu consta in reducerea pedepselor. Ca orice individ dornic de razbunare, recunosc ca as fi fericit sa vad un ministru corupt stand la racoare macar vreo cateva luni. Nu 10 sau 15 ani, pentru ca mi s-ar face mila. Dar problema este ca indivizii acestia pur si simplu nu ajung ac

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 2 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 2 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Informații despre pana de curent masivă DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau un incident cibernetic transfrontalier

Ziua Constanta acum 56 minute
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, a precizat, în această după-amiază, DNSC, referitor la pana de curent care a afectat mai multe țări, printre c

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum o ora
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 6 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 4 ore
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Vremea

București
acum

15°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°