Paradoxul operei lui Mihail Sebastian este ca centrul de greutate al operei a devenit "Jurnalul" sau enigmatic si tragic. Opera dramatica si romanesca, fara sa fie lipsita de modernitate, devine opera de rang secund. Liniile de forta ale operei sint modificate substantial. Si, daca ne e ingaduit sa mai facem o supozitie pe tema receptarii, o alta asezare a structurilor operei se va produce cind se va publica in integralitatea sa publicistica autorului. Se va vedea atunci ca Mihail Sebastian a fost unul din cei mai fini critici literari, unul din cei citiva care formeaza gustul literar al unei epoci, oricum, intre Lovinescu si Calinescu, linga Vladimir Streinu si Pompiliu Constantinescu.
"Jurnalul" este o carte scrisa in taina, fara nici o intentie literara. Nu exista nici o referire a autorului la eventuala dorinta de a-l publica. Conceptul de "expresivitate involuntara" teoretizat de Eugen Negrici se poate extinde asupra acestor insemnari secrete, de o sinceritate adesea dezarmanta.
"Jurnalul" e, de asemenea, un exceptional document de epoca, unic in literatura romana. Tradus in citeva limbi europene, a socat. Sebastian e un mare martor, comparabil cu citiva rusi care au publicat dupa caderea comunismului alte "jurnale din anii ciumei".
In cafeneaua literara a ultimei jumatati de veac se vorbea adesea despre o mare carte de sertar, o carte incendiara, nepublicabila, care va spune adevaruri teribile despre anii razboiului al doilea mondial. S-a creat o mare asteptare. Cei citiva care apucasera sa o citeasca, fie complet, fie fragmentar, confirmau existenta dinamitei literare.
Avind in vedere marea asteptare care i-a precedat publicarea, acum, dupa un deceniu de la aparitie, putem spune ca jurnalul lui Mihail Sebastian nu a dezamagit.
Nu are detractori redutabili. Citiva se indoiesc de valoarea cartii, dar din pri
