Cercul Militar din Braşov găzduieşte în această perioadă unul dintre cele mai prestigioase concursuri de muzică din întreaga ţară. Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, ajuns la a V-a ediţie, a debutat joi, cu 70 de candidaţi înscrişi în concurs. Tema festivalului din acest an este „Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie germană”. Două recitaluri importante au punctat joi şi vineri acest festival, având în prin plan talentul sopranelor Silvana Coltor, Aurelia Florian şi Georgiana Marin, al mezzosopranei Carmen Topciu, al tenorilor Bogdan Mihai şi Liviu Iftene, precum şi al basului Daniel Mateianu. Aceste nume au fost laureate la ediţiile precedente ale competiţiei. Ei au fost acompaniaţi la pian de Codruţa Ghenceanu, Ioana Mihai, Cezara Petrescu, Alexandru Petrovici, Iulia Suciu şi Ionuţ Uliţă. Cei mai buni artişti vor fi premiaţi duminică, în cadrul Galei Laureaţilor.
Concurs dublat
de un simpozion
În cadrul festivalului, perspectiva relaţiei cântecului de dor în raport cu liedul de inspiraţie germană va fi abordată la Simpozionul ce are loc duminică, orele 11.00, la Muzeul de Artă Braşov. La eveniment vor lua parte renumiţi compozitori de lieduri şi muzicologi români. „Când am luat iniţiativa creării acestor manifestări, în 2003, ştiam de existenţa unui capital uriaş de cântece sau lieduri ale compozitorilor noştri din ulti-mele două secole şi-mi dădeam seama că acestea nu făceau parte din conştiinţa publică, cu toate că frumuseţea şi varietatea lor ar fi justificat din plin acest lucru. Avusesem eu însămi dovada potenţialului de succes public a liedului românesc atunci când am inclus printre bisurile recitalurilor mele la Carnegie Hall din New York, la Teatrul Scala din Milano sau la Marea Sală a Conservatorului din Moscova, bijuteria muzicală numită «Languir me fais», de George Enescu, pe care publicul a primit-o cu ova