Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România împreună cu Reţeaua E-CONS au colaborat în vederea realizării unui “Manual de bază” cu tema în domeniul Educaţiei Consumatorilor. Acest manual este destinat profesorilor şi elevilor de la liceeele cu profil economic. La nivel europoean se pune un accent foarte mare pe educarea consumatorilor de la vârste tot mai tinere, astfel încât, şi la noi, era nevoie de elaborarea unei baze educaţionale în acest domeniu.
Educaţia Consumatorilor este inclusă în Programă ca fiind opţională, în principal la orele de dirigenţie. În mod asemănător există o materie privind educaţia pentru o nutriţie sănătoasă, în care este inclusă şi Educaţia Consumatorilor. Introducerea Educaţiei Sănătăţii ca o materie în şcolile româneşti este un pas foarte important luând în considerare lipsa anterioară a unui program educaţional cuprinzător, coerent şi integrat. (L.P)