Săptămîna trecută, la Lisabona, a avut loc o reuniune informală a şefilor de state şi de guverne din Uniunea Europeană, care s-a încheiat cu un acord asupra Tratatului european - o versiune "simplificată" a fostului proiect de Constituţie. După negocieri prelungite pînă spre dimineaţă (obicei devenit deja tradiţional...), liderii politici au prezentat rezultatul: 250 de pagini de text care reglementează funcţionarea Uniunii Europene cu 27 de membri.
Nu este un text nou, ci o "ajustare" a celui realizat acum cîţiva ani în urma altor îndelungate negocieri, de către o comisie condusă de fostul preşedinte francez Valéry Giscard dâEstaing. Îmi amintesc că, la încheierea procesului de redactare a ceea ce trebuia să fie Tratatul constituţional european, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi, a declarat, plin de admiraţie faţă de rafinamentul şi complexitatea negocierilor, că "greu s-ar fi putut obţine un rezultat mai bun". Uite că s-a putut acum. Şi asta pentru că, atunci, deşi textul părea să fi devenit atît de stufos şi de complicat tocmai pentru a mulţumi pe toată lumea, au apărut imediat nemulţumiri, în primul rînd din partea unor politicieni din diverse ţări. Despre opinia publică, să nu mai vorbim: întrucît documentul era imposibil de explicat pe înţelesul cetăţeanului european mediu (lasă că nici nu prea s-au făcut eforturi în acest sens), mulţi oameni au rămas cu impresia că "li se pregăteşte ceva" neplăcut, un fel de supra-stat european birocratic, în care deciziile se vor lua la Bruxelles şi Strasbourg, iar identităţile naţionale şi locale se vor topi într-o incertă "cetăţenie europeană" existentă doar în documente, nu şi în viaţa de toate zilele. Supăraţi din motive politice şi economice naţionale, francezii şi olandezii au respins, prin referendum, ceea ce urma să devină actul fundamental al Uniunii Europene, astfel încît celelal
