Cronicarul Ilustraţiunii celebrează in articolul său munca podgorenilor, care işi dedică timpul, de primăvara devreme şi pănă in octombrie, viilor. Momentul cel mai fericit este acela in care primii stropi de must ies din teasc. Ilustraţiunea Romănă, 16 octombrie 1930
Cronicarul Ilustraţiunii celebrează in articolul său munca podgorenilor, care işi dedică timpul, de primăvara devreme şi pănă in octombrie, viilor. Momentul cel mai fericit este acela in care primii stropi de must ies din teasc.
Â
Butucii, sub povara ciorchinilor dolofani ca nişte copilaşi supraalimentaţi, dormitau pănă deunăzi in melancolia frunzelor ingălbenite.
Iată-i inveseliţi ca prin farmec, in ziua culesului - sărbătoarea rodului. Sâau trezit cu cele dintăi raze de soare tomnatice, furişate printre foile stropite cu cretă verde; cu cele dintăi căntece legănate cu care culegătorii şi-au inceput lucrul.
Pe intinsul viei, căt curpinzi cu ochii, flăcăi şi fete, copii şi bătrăni impestriţează decorul de smarald, de aur şi de argint. Sunt veselii culegători cari adună rodul in coşuri mari, voluminoase ca insăşi speranţele podgoreanului.
Pretutindeni - in vie, la cramă, la conac - atmosfera a imprumutat ceva din maiestatea zilelor de sărbătoare.
Este sărbătoarea rodului pe care podgoreanul a visat-o in lungile lui nopţi de griji şi de neastămpăr; sărbătoarea rodului pe care au visat-o culegătorii infrăţiţi pentru căteva zile de muncă şi de petrecere; sărbătoarea rodului pe care o aşteaptă atăt de nerăbdători cei cari, cu trudă puţină, se vor inveseli de mult dorita "recoltă nouă".
La o răscruce de drum, in mijlocul viei, podgoreanul povesteşte prietenilor invitaţi "la un cules de vie" istoria celor mai bătrăni butuci - povestea viei sale.
Vorbeşte de butuci cum ar vorbi de copiii lui dragi; vorbeşte cu căldură, cu patimă. Aşa a moşt
