Pediştii din Galaţi sunt mulţumiţi. Deputatul Petru Lificiu, fost pesedist, ministru al Mediului şi lider ecologist, şi-a luat carnet de democrat. “Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat s-a îmbogăţit cu un membru marcant, în persoana domnului deputat Lificiu. Este un mare ajutor pentru noi şi sper să se concretizeze în acumulare profesională, politică şi, ceea ce ne interesează pe toţi, printr-un număr suplimentar de voturi“, spus MirceaToader, şeful filialei PD Galaţi.
Fostul şef al ecologiştilor a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că a vrut să unească mişcarea ecologistă din România, dar nu a reuşit „din cauza unor oameni plini de orgolii şi de frustrări, care nu au nimic de-a face cu ecologia“. Din cest motiv, s-a refugit în PD, unde speră să primescă susţinere. (R.C.)