Întîmplător, am nimerit din nou, după foarte mult timp, peste emisiunea Din dragoste. Pe vremuri, cînd show-ul în cauză era la începuturi, mă uitam şi trăgeam oarece concluzii: că dragostea, la români, e în strînsă legătură cu alcoolul şi abuzul fizic; că a te certa, în variantă populară, înseamnă a încasa palme şi bătăi; că a lua o pauză, în aceeaşi accepţie, se traduce în a pleca de acasă un timp şi a locui cu o altă femeie. Toate aceste observaţii, din păcate mult prea realiste, ca să nu spun naturaliste, mi-au diminuat mult din percepţiile romantic-idealiste asupra iubirii şi căsniciei.

Uitîndu-mă iarăşi, cam acum o săptămînă, am avut o nouă revelaţie în ceea ce priveşte imaginarul colectiv erotic: pe ecran se lăfăia un domn vertically challenged, mai pe româneşte foarte mic de înălţime, pe care, dacă am reţinut corect, îl chema Marcel. Nu statura lui era problema: aceasta putea căpăta o semnificaţie doar în raport cu prestaţia personajului, care se desfăşura în felul următor: pus să-şi formuleze obişnuita pledoarie pentru a obţine dragostea pierdută a iubitei, numitul Marcel nu a ales o singură destinatară, ci... două. Una, să înţelegem, era nevasta, cealaltă... amanta. Mic la stat, dar mare la inimă, eroul nostru a avut curajul să întreprindă, pe faţă şi înaintea unei naţiuni întregi, ceea ce mulţi dintre compatrioţii săi aparent mai bine dotaţi fac, îndeobşte, pe la colţuri: şi anume, să afirme, sus şi tare, că le iubeşte pe amîndouă, şi amanta, şi nevasta, şi că, din cîte am înţeles eu (dată fiind marea încărcătură emoţională a mesajului), vrea să rămînă cu ambele împricinate. Uimire pe faţa lui Mircea Radu, mirare printre spectatori, stupoare în căminele publicului decent, privitor. Cînd un show ce-şi propune să fie idilic şi, poate, moralizator, se transformă în aşa ceva, ce mai pot face realizatorii? Să ia situaţia ca atare şi să se conformeze d