Meci senzational, ieri, la Rm. Valcea, acolo unde Oltchim a intalnit Viborg in prima etapa a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. A fost, spun unii, o finala devansata a competitiei, caci ambele echipe sunt considerate printre favoritele Ligii Campionilor. Pana la urma, dupa un meci dramatic, Oltchim a invins cu 33-30!
Oltchim a condus ostilitatile in prima repriza, cel mai mare avantaj fiind de patru goluri, dar Viborg a reusit de fiecare data sa "tina aproape" de campioana noastra. La pauza, Oltchim a condus cu 18-15 rezistand presiunii unui meci foarte important.
Viborg a revenit insa in prima parte a reprizei secunde si, la jumatatea acesteia, scorul a devenit pentru prima oara egal, 24-24. Oltchim a avut forta de a continua sa se afle la conducerea partidei, mereu cu cate un gol avans, danezele reusind sa revina de fiecare data. Ultimele minute au fost de senzatie pentru Talida Tolnai, portarul Oltchimului, care a reusit sa dea aripi echipei, fetele din Zavoi detasandu-se la doua, apoi chiar la trei goluri si terminand partida senzational: 33-30!
La final, antrenorul Gheorghe Tadici a spus ca s-ar fi multumit si cu un rezultat egal cu Viborg, formatie pe care o considera favorita la castigarea competitiei. "Viborg este marea favorita la castigarea Ligii Campionilor. Au nu doar un buget de peste 3 milioane de euro, ci si jucatoarele-varfuri din patru echipe nationale. Orice punct e important in aceasta grupa", a declarat antrenorul Tadici. Tehnicianul formatiei Oltchim, dar si al echipei nationale, era ingrijorat pentru ca mai multe jucatoare ale sale erau indisponibile. "Avem cinci jucatoare cu probleme de sanatate. Sunt platite 14-15 jucatoare, dar din pacate, din cauza accientarilor, joaca doar jumatate", a afirmat Gheorghe Tadici.
De cealalta parte, antrenorul danezelor de la Viborg, Tomas Ryde, a recunoscut valoarea campioanei n