Dacă primele desene au avut ca suport zidurile casei, astăzi, operele celebrului Gabriel Bratu vin să cucerească din hârtiile înrămate de pe pereţii expoziţiilor personale.
Povestea caricaturistului Gabriel Bratu, vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor din România, începe pe vremea când era doar un copil, care locuia pe strada Alexandru Lahovari, actuala România Muncitoare. În acest loc s-au creat primele desene... plătite. „Am desenat cu cărbunele pe pereţii casei, lucru care a atras o mamă de bătaie“, povesteşte Gabriel Bratu. De atunci au trecut ani buni, care au lăsat în urmă amintiri. Nimeni nu gândea la acea vreme că puştiul se va face caricaturist. Mama sa visa o carieră în contabilitate, în vreme ce băiatul voia să se facă birjar. „Aproape de casa noastră se afla o staţie de birjari. Deseori eram urcat pe capră pentru a fi dus până la parc. Mi se părea că sunt la capătul lumii“, îşi aminteşte caricaturistul. Gândul acesta s-a spulberat, căci „la 12 ani m-am îndrăgostit. De o vecină, care bineînţeles nu se uita la mine, ci la unul care-i cânta serenade la armonică. Nu gelozia m-a împins la fapte, ci răzbunarea. Un vecin a venit într-o zi să mă acuze că i-aş fi furat gutuile. Nu o făcusem. Ştiam exact cine comisese fapta. Aşa că m-am apucat şi am scos o gazetă pe o foaie A4 care se numea «Gura mahalalei». Eu eram director, redactor-şef. Am scris pe această coală un articol: «Ştii dumneata cine ţi-a furat gutuile, domnule Puiovici?!», în care îl demascam pe domnul cu armonica. Pe acea foaie apărea şi un desen“, a precizat Gabriel Bratu.
De la desenele din Licurici, la propriile expoziţii de caricatură
După acel eveniment a venit la scurt timp şi prima colaborare cu revista Licurici, un supliment al Jurnalului copiilor. „În primul număr era titrat un anunţ care m-a pus pe foc: căutăm corespondenţi în toată ţara. Am început c
