Scenariul unei alianţe între social-democraţi şi liberali este vehiculat încă din noiembrie 2004, însă abia acum începe să capete contur. Cel considerat a fi principalul
Scenariul unei alianţe între social-democraţi şi liberali este vehiculat încă din noiembrie 2004, însă abia acum începe să capete contur.
Cel considerat a fi principalul finanţator al PNL, omul de afaceri Dinu Patriciu, a reluat ideea potrivit căreia numai partidul său, alături de PSD, ar putea asigura o guvernare stabilă în următorii ani. Patriciu nu a exclus nici posibilitatea de a sprijini cu bani ambele formaţiuni în campania electorală. Liderul PC, Dan Voiculescu, a vorbit şi el, cu prilejul lansării eurocandidaţilor partidului, despre "o acţiune comună" a celor trei forţe politice.
Între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor din 2004, când majoritatea analiştilor politici îl dădeau învingător detaşat pe Adrian Năstase, unii liberali erau tentaţi să rupă Alianţa cu democraţii şi să intre la guvernare alături de PSD.
Cel care a propus acest lucru a fost vicepreşedintele PNL de la acea vreme, Dinu Patriciu. Tot el a afirmat sâmbătă, în cadrul unei emisiuni televizate, că o alianţă între liberalii lui Tăriceanu şi social-democraţii lui Geoană ar fi singura soluţie pentru o guvernare stabilă în următorii şase ani. "Este nevoie de o coaliţie între PSD şi PNL, singura soluţie care poate asigura stabilitatea în următorii şase ani", a spus Dinu Patriciu, adăugând că va finanţa campania celor două formaţiuni doar dacă va fi cazul. "Deocamdată nu am nicio aplecare spre aşa ceva", a subliniat omul de afaceri.
Voiculescu se vede între Geoană şi Tăriceanu
Liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, a spus, ieri, cu prilejul lansării eurocandidaţilor PC, că partidul său are obligaţia demarării unui "plan comun de acţiune" cu PSD şi PNL.
"Dincolo de difer