Serviciul Român de Informaţii a găzduit la Bucureşti, săptămâna trecută, o nouă reuniune a Grupului de Lucru NATO – Ucraina, destinată problematicii controlului civil şi democratic asupra sectorului de securitate.
Potrivit unui comunicat al SRI, experţii participanţi la reuniune au discutat despre “aspectele juridice şi practice ale reformei şi transformării sectorului de informaţii pentru securitate”, iar reprezentanţii ţărilor NATO “au remarcat preocupările trecute şi prezente privind adaptarea comunităţilor naţionale de informaţii la noul mediu de securitate, precum şi la dezvoltarea continuă a standardelor societăţilor democratice”.
În cadrul acestui proces au fost luate în considerare şi rezultatele consultărilor sub egida Grupului de lucru NATO - Ucraina, constituite sub forma unei viitoare «Cărţi Albe» a Serviciului de Securitate şi a agenţiilor de informaţii ucrainiene. (M.D.)