Orange Romania va lansa miercuri pachete de servicii care vor include acces la internet si telefonie fixa, a anuntat operatorul.
Pachetul integrat de servicii de telefonie fixa si internet va fi disponibil atat pentru companii, cat si pentru utilizatorii individuali. Mai multe detalii privind tehnologia utilizata sau tarifele vor fi furnizate in cadrul unei conferinte de presa organizata miercuri.
De asemenea, Orange va anunta si o extindere a retelei de acces mobil la internet.
Orange Romania a avut in trimestrul trei venituri de 326 milioane euro, in crestere cu 24,2% comparativ cu aceeasi perioada a anului, venitul mediu pe utilizator fiind de 11 euro.
Vodafone Romania a lansat in vara serviciile de telefonie fixa pentru persoane fizice si companiile mici si mijlocii prin oferta "Vodafone Acasa", cu un abonament lunar de minimum patru dolari.
Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania, a explicat ca decizia companiei de a lansa telefonia fixa pentru segmentul rezidential a fost luata dupa efectuarea unui studiu la nivel global care arta ca peste 75% din clientii Vodafone ar fi dispusi sa se aboneze si la servicii de telefonie fixa al acestui brand.