„Să nu omori“ – o poruncă de la care obţii garantat derogare când e vorba de hidoşii gândaci de bucătărie

Indiferent de chimicalele folosite, de gândaci nu putem scăpa, spun specialiştii.

O găurică între tocul uşii şi peretele de la bucătărie aproape imperceptibilă pentru amatori. În vizuină, un foşnet nepământesc. Spirite gregare, câteva zeci de gândaci de bucătărie se complac în obscuritatea peşterii lor, frecându-şi lasciv trupurile chitinoase cu un scârţâit îngrozitor.

Mignone şi proaspăt fecundate, femele roşcate mitraliază cu posteriorul ouă de zor. Se stinge lumina. Din orificiu iese subţire ca firul de păr o antenă mişcătoare. Iese şi-a doua, după care se iveşte capul extraterestru. Umflăţel, gândacul se lasă pe burtă ca să poată ieşi prin orificiul strâmt.

După el, încă unul şi încă unul până se goleşte peştera de bunici, părinţi şi nepoţei. Gaşca se sparge, fiecare înaintând ca infractorii, tiptil pe lângă zid. Apoi începe escalada pe piciorul lunecos al mesei. Pe faţa de masă deja urcuşul e uşor. Gâfâind de la altitudinea platoului mesei, primii trei clasaţi îşi trag sufletul puţin, apoi atacă farfuria aranjată frumos cu prăjituri.

Cu balele curgându-le din gură, se-nfruptă până fac burţile grase, apoi le fac loc şi celor din eşalonul doi. Mai fac un tur de bucătărie, apoi trec la găleata de gunoi, unde mănâncă felul doi. Brusc se aprinde becul, orbindu-i cu o străfulgerare de lumină.

Panicaţi, unii o iau la sănătoasa care încotro, alţii stau nemişcaţi făcându-se că-s morţi. Bărbatul în chiloţi, mahmur de somn, intră-n bucătărie şi bea un pahar cu apă. Nu observă gândacii refugiaţi la umbră sub marginile farfuriei.

Vede doar doi mai tăntălăi, surprinşi gonind pe gresie, pune mâna pe-un şlap şi „Jap!” pe unul îl zdrobeşte, de i se scurg şi creierii din cap. Celălalt, îngrozit de moarte, apucă de se refugiază sub frigi