Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii, dezinteresaţi de Bursa locurilor de muncă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 octombrie 2007 ·

Deşi a fost organizată special pentru ei, la Bursa locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului nu a venit nici măcar un tânăr provenit din sistem. La eveniment au participat opt agenţi economici, care au pus la dispoziţia candidaţilor 123 de locuri de muncă din domeniile: construcţii, confecţii şi alimentaţie publică. Deşi au fost aşteptaţi de la ora 9.00 până la 12.00, nici măcar un singur tânăr postinstituţionalizat nu s-a prezentat la Bursă. „Conform datelor comunicate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, erau aşteptaţi să participe 19 tineri însoţiţi de reprezentanţii acestora, dar nu s-au prezentat“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, organizatorul evenimentului. Potrivit Laurei Nicolăescu, acesta este primul an în care la Bursă nu s-a prezentat nici măcar un candidat din cei cărora li se adresa.

„Sunt mai mult decât dezamăgită“ Reacţia angajatorilor la dezinteresul celor vizaţi de Bursă a fost cât se poate de firească. „Sunt mai mult decât dezamăgită. Avem şi noi servicii şi pierdem timpul. Sunt aici de la nouă fără ceva. Nici cei de la Direcţia Copilului nu au fost prezenţi. Dacă nici pe ei nu-i interesează plasamentul acestor tineri... Oricum, este neplăcut şi pentru noi, şi pentru organizatorii evenimentului“, a spus Stela Cârstea, şef serviciu la una dintre societăţile care puseseră la dispoziţia potenţialilor candidaţi locuri de muncă în domeniul construcţiilor. Dezamăgirea şi nemulţumirea au fost împărtăşite de mai toţi angajatorii. „E neplăcut să stăm aici fără să vină cineva. Nici nu am putut să vedem dacă întrunesc condiţiile de angajare şi dacă se pot adapta într-o fabrică“, a spus Leontina Cojocaru, inspector resurse umane la o firmă care oferea locuri de muncă în domeniul confecţiilor. @N_

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 15 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 32 minute
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 22 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 5 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°