Primarul Piteştilor, nu ştiu exact cum il cheamă, a propus Guvernului o zi de doliu naţional. Imi amintesc cu durere in suflet moartea profesorului universitar Tudor Popescu, membru al Academiei şi cel mai mare specialist al nostru in drept internaţional. Americanii l-au propus pentru premiul Nobel pentru Pace. Motivul? A salvat, prin abilităţi de jurist, in plină perioadă stalinistă, lăcaşurile de cult din Romănia, biserici ortodoxe sau catolice, sinagogi, moschei. A păstorit generaţii intregi de jurişti. Moartea lui s-a consumat public pitită după căteva mici anunţuri in coloanele mortuare ale ziarelor.

Moartea fotbalistului Nicolae Dobrin m-a şocat, aşa cum a şocat şi alţi iubitori ai fotbalului. A fost un om din generaţia mea, cu un talent de dribleur ieşit din comun. Ştirea a rupt lectura presei realizată matinal de Radu Cazan şi a ţinut-o tot aşa. Toată media a deplăns moartea prematură a magicianului de pe gazon. Dobrin pitea mingea şi umilea orice glorie fotbalistică. I-am reproşat insă, intotdeauna, viaţa nu tocmai sportivă pe care a dus-o, excesele care au cotizat de altfel la scurtarea ei. I-am reproşat imprudentele pierderi de nopţi la campionatul mondial din Mexic care l-au determinat pe antrenorul naţionalei să-l ţină pe tuşă. Dar ăsta a fost Dobrin. Nimeni nu-i contestă uriaşele merite iar durerea suporterilor este indreptăţită. Durerea mea a fost reală atunci cănd a descălţat pentru totdeauna ghetele de fotbalist. Atunci l-a pierdut fotbalul pe jucătorul Dobrin. Acum familia şi prietenii l-au pierdut pe omul Dobrin. "Căt de grea este pierderea pentru fotbalul romănesc?", intreabă reporteriţa tv personaje trezite matinal. Unii stau pe gănduri, alţii răspund că este o pierdere uriaşă pentru fotbal. Da, dar nu acum, ci atunci cănd Dobrin a incetat să mai joace. Legenda Dobrin a rămas şi va rămăne şi după moartea lui. Moartea a scurtat