Achizitionarea, de catre Carrefour Romania, a companiei Artima, pentru suma de 55 de milioane de euro, marcheaza intrarea marelui retailer pe segmentul supermarket-urilor, ca parte a strategiei grupului francez de a-si intari prezenta pe pietele emergente, dar deschide si seria provocarilor lansate concurentei, ale caror afaceri sunt concentrate doar in marile aglomerari urbane din Romania.
Miscarea este o premiera pe piata nationala, marii retaileri avand un grad de penetrare limitat la marile orase, dar si una internationala, prin strategia de abordare a unui multi format, sub un singur brand, insa adaptata local.
“Negocierile cu fondul de investitii Polish Enterprise Fund, cel care a detinut, pana acum, lantul de supermarket-uri Artima, au debutat in septembrie 2007”, a declarat, pentru Wall-Street, Andreea Mihai, directorul de marketing din cadrul Carrefour Romania.
Grupul urmareste sa-si extinda acoperirea geografica in Romania, mai ales in zonele unde nu sunt hypermarket-uri. In prezent, Artima detine 21 de supermarket-uri in vestul Romaniei, cu o suprafata de vanzare totala de 21.000 de metri patrati.
“Scopul nostru este de a fi prezenti si pe segmentul de supermarket, tranzactia insemnand si o expansiune mai alerta in orasele cu un numar redus de locuitori”, explica Mihai.
Contactati de Wall-Street, reprezentantii Polish Enterprise Fund nu au dorit sa faca niciun comentariu cu privire la tranzactie.
O noua abordare in peisajul romanesc: multi format, sub un brand unic
Cu aceasta tranzactie, Carrefour, cel mai mare retailer european, intra pe segmentul supermarket-urilor in Romania pentru a completa prezenta sa pe cel al hypermarket-urilor. Aceasta achizitie ilustreaza strategia grupului Carrefour de a-si fortifia prezenta pe pietele in crestere, printr-o abordare sub un brand unic, adaptata local, potrivit declarat