Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioni la căsătorii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 31 octombrie 2007 ·

Lunar, aproximativ 700 de cupluri de doljeni îşi unesc destinele. În acelaşi timp, Doljul se situează între cele şase judeţe din ţară cu cele mai puţine divorţuri la mia de locuitori.În Dolj, instituţia căsătoriei câştigă tot mai mult teren. În primul semestru al acestui an, numărul de căsătorii din Dolj a depăşit 4.200, în creştere cu 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „În primele şase luni ale lui 2007, numărul căsătoriilor a crescut cu 2.698 comparativ cu perioada similară a anului precedent, revenind 12 căsătorii la 1.000 de locuiori“, a declarat Mariana Tănase, directoarea Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Dolj. Potrivit datelor statistice, după statutul profesional al celor care şi-au unit destinele, peste jumătate dintre femeile care s-au căsătorit au fost casnice (61%), cele salariate reprezentând doar 16% din ele. „La bărbaţi, cei mai mulţi au fost lucrători pe cont propriu (29,7%), urmaţi de salariaţi (23,3%)“, a spus Tănase. În prima jumătate a acestui an, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia s-au înregistrat aproximativ 11.118 căsătorii. În Dolj au fost înregistrate 40% dintre acestea, în Olt -18,5%, în Mehedinţi -16,5%, în Gorj -14,7% şi Vâlcea - 12,1%.

39 de divorţuri pe lună În ceea ce priveşte numărul divorţurilor din Dolj, acesta a înregistrat o creştere, însă nesemnificativă (2%) comparativ cu cea a căsătoriilor. „În primele şase luni ale lui 2007, numărul divorţurilor a crescut cu cinci faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006“, a afirmat Mariana Tănase. Cu cele 234 de divorţuri înregistrate în primele şase luni ale acestui an (adică aproximativ 39 pe lună), Doljul se regăseşte între cele şase judeţe care, în context naţional, au avut rate ale divorţialităţii sub unu la mie. Din acest clasament face parte şi Gorjul, cu 156 de divorţuri. Potrivit datelor statistice, frecvenţa desfacerii căsătoriilor a avut un nivel m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteorologii anunţă averse, descărcări electrice şi izolat grindină în mai multe zone ale ţării. Cum va fi vremea joi în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis joi o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând averse, descărcări electrice şi izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş. În Bucureşti va f

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum o ora
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 33 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Studiu Deloitte: sustenabilitatea va duce la o schimbare importantă a rolului de director financiar, care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât financiare în următorii ani

HotNews acum 50 minute
​Este de așteptat ca sustenabilitatea să ducă la o schimbare importantă a rolului de director financiar (Chief Financial Officer - CFO), care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât a celor financiare în următorii ani,

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°