Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intalnire in prelungiri Basescu-Iuscenko

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 octombrie 2007 · ·

» Prelungirea negocierilor in cadrul Comisiei prezidentiale mixte romano-ucrainene a dus la decalarea cu peste doua ore a sedintei CSAT.

» Insula serpilor, Canalul Bastroe, vizele au fost temele aflate pe agenda vizitei oficiale la Bucuresti a presedintelui ucrainean, Viktor Iuscenko.

Diagnosticul problemelor si modalitatile de solutionare au fost stabilite, a anuntat ieri presedintele Basescu dupa aproape trei ore de discutii. La randul sau, Viktor Iuscenko a declarat ca se doreste "ameliorarea relatiilor bilaterale" si rezolvarea neintelegerilor mostenite din trecut. El a afirmat ca declaratia referitoare la exploatarea de catre Ucraina a resurselor din Marea Neagra a fost gresit inteleasa, explicand ca de fapt s-a referit la o alta zona a Marii Negre, nu la cea de langa Insula serpilor. "In ceea ce priveste obtinerea unei zone pentru dobandirea petrolului si a gazului, este vorba despre eliberarea de catre Ucraina a unui teritoriu, unei corporatii americane, a teritoriului Stramtorii Kerci, ceea ce este in alta parte a Marii Negre, pe platoul continental al Ucrainei, si probabil ca nu s-a inteles corect", a afirmat Iuscenko. El a mai afirmat ca Bastroe este un teritoriu suveran al Ucrainei, adaugand ca se angajeaza sa respecte conventiile internationale referitoare la mediu. De altfel, acest subiect a ocupat cel mai mult timp in cadrul discutiilor. Statul ucrainean are dreptul de a desfasura orice activitati considera necesar – a mai spus presedintele Ucrainei. "Am adus la cunostinta partii romane acest lucru", a spus Iuscenko. "Vom stabili o monitorizare comuna asupra tuturor proiectelor din Delta Dunarii", a spus Iuscenko, precizand ca toate aceste puncte au fost consemnate in minuta Comisiei mixte romano-ucrainene. Presedintele Basescu a afirmat ca Romania nu este interesata de a continua investitiile la combinatul Krivoi Rog, motiv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 34 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°