Volumul agregat al portofoliului de credite s-a apropiat de 10 miliarde de euro, după primele nouă luni ale anului Grupul Banca Comercială Română (BRC) a obţinut, în primele trei
Volumul agregat al portofoliului de credite s-a apropiat de 10 miliarde de euro, după primele nouă luni ale anului
Grupul Banca Comercială Română (BRC) a obţinut, în primele trei trimestre ale anului curent, un profit net după impozitare şi plata intereselor minoritare de 725,8 milioane de lei, în creştere cu 21,2% faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, raportul cost/venituri s-a îmbunătăţit uşor până la 55,7%.
Grupul austriac Erste Bank a reuşit să obţină, în primele trei trimestre ale anului curent, rezultate mult peste cele înregistrate anul trecut. Andreas Treichl, CEO Erste Bank, precizează că performanţele întregistrate în primele nouă luni "demonstrează soliditatea modelului nostru de afaceri, care asigură o creştere puternică pe termen lung şi evită investiţiile în valori mobiliare cu risc ridicat şi afaceri derivate. În plus, rezultatele BCR demonstrează că suntem pe drumul cel bun cu măsurile de integrare aplicate".
Astfel, pe fondul unei creşteri cu 21,2% a veniturilor operaţionale ale grupului BCR, care depăşeşte majorarea cu 20,5% a cheltuielilor administrative generale, profitul operaţional a crescut puternic cu 22% de la 819,9 milioane de lei (230,9 milioane de euro) până la circa un miliard de lei (302,6 milioane de euro).
Principalul motor al acestei îmbunătăţiri a fost creşterea puternică a creditelor acordate clienţilor generând o creştere semnificativă a venitului net din dobânzi (+11,6%) şi respectiv a venitului net din comisioane (+45,6%).
Cheltuielile operaţionale au sporit cu 20,5%, această creştere fiind generată în special de costurile de restructurare şi transformare şi de extinderea reţelei teritoriale a bănci