Nu stiu din ce motive, dar am impresia ca un om care iubeste literatura nu poate fi un om rau. Dar este numai o impresie, un reflex al bunului simt. Este uluitor ce ne poate pacali bunul simt, e ca si cum am avea in noi un fel de personaj naiv ale carui pareri sunt fara incetare contrazise de realitate.
Bunul simt ne spune ca un om care se lasa emotionat de poezie, de literatura, de arta in general, nu poate ramane, dupa aceste momente de inaltare sufleteasca, la fel ca inainte. In mod normal, cartile ar trebui sa ne faca sa fim din ce in ce mai putin meschini, obtuzi, interesati doar de propria noastra persoana si de propriile noastre ambitii. Dar nu este asa.
Naivul din mine imi spune, de exemplu, ca sefii de stat ar trebui obligati, prin Constitutie, sa citeasca macar o carte esentiala pe luna. Poate ca lumea ar functiona mai bine daca sefii de stat ai planetei ar citi 12 carti importante pe an. Nu e mult, 12 carti. Personal, cred ca un sef de stat care nu a citit nici un roman de Dostoievski sau de Balzac n-ar trebui sa fie lasat sa conduca treburile cetatii. De altfel, acest principiu ar trebui extins poate si pentru sefii de guvern si in definitiv pentru orice om politic care aspira la functii decizionale.
Din pacate, insa, istoria este plina de dictatori care, desi au fost atrasi de literatura sau au apreciat-o la un moment dat, n-au invatat nimic din maretia cartilor citite. Despre Hitler se spune ca il citea cu placere pe Voltaire, desi gustul sau era mai degraba format de scrierile esoterice.
Despre Stalin se spune ca era un lector asiduu, un autodidact de fapt, care iubea sincer literatura si care, treptat, si-a format o destul de vasta cultura literara. Ii placeau si teatrul, si filmul, si muzica clasica. Spre sfarsitul vietii asculta la nesfarsit Concertul pentru pian nr. 23 de Mozart (tot asa cum Hitler asculta fascinat muzica lui W
