Daca lista PD pentru euroalegeri reprezinta „prima promotie a noii clase politice”, ma intreb cum arata repetentii. Numai nelimitata imaginatie a creatorului reclamei, publicata ieri si in „Evenimentul zilei”, putea face din Sorin Frunzaverde - cap de lista, de patru ori ministru fara glorie si baronet de Caras-Severin - un proaspat absolvent al reformei politice.
Si numai un ochi inocent si generos ii vede pe Petru Filip, imbogatitul primar democrat de Oradea, sau pe necunoscutul Marian Zlotea, a carui singura calitate este Vasile Blaga, „pregatiti pentru Europa”.
Cu pretentii de „prima promotie a noii clase politice”, lista PD este de partid, preparata de lideri dupa o reteta traditionala romaneasca: recompensa. Rasplata este si ingredientul principal al listei PSD, condusa de Titus Corlatean, un politician corect, dar fara anvergura europeana.
Cu asemenea candidati, campania pentru euroalegeri se va sfarsi asa cum a inceput, in anonimat, umbrita de urgentele momentului. Daca intelectualii au un loc in politica, atunci acesta era mai degraba in Parlamentul European decat in mahalaua de la Bucuresti, unde intre competenta si impostura, adevar si minciuna s-a instalat un mare semn de egalitate.
Ungaria - din nou abila noastra vecina - face diferenta in PE impunand teme de dezbatere si solutii prin calitatea europarlamentarilor, multi dintre ei provenind din elita intelectuala sau din societatea civila.
Un singur exemplu, campania impotriva utilizarii cianurilor pentru extragerea aurului a capatat proportii europene datorita lobby-ului europarlamentarilor maghiari care, indiferent de partid, au sustinut cauza.
Fie ca nu au putut, fie ca nu au dorit sa atraga intelectuali, listele romanesti pentru euroalegeri au ramas simple enumerari de activisti politici. O exceptie, PNL - care i-a plasat pe prime