Giganţii siderurgiei europene se plâng că oţelul asiatic a inundat piaţa UE şi a determinat o scădere a preţurilor cu 25% Producătorii europeni de oţel, în frunte cu ArcelorMittal
Giganţii siderurgiei europene se plâng că oţelul asiatic a inundat piaţa UE şi a determinat o scădere a preţurilor cu 25%
Producătorii europeni de oţel, în frunte cu ArcelorMittal şi ThyssenKrupp, le cer oficialilor de la Bruxelles să impună sancţiuni antidumping importurilor de oţel din China, Coreea de Sud şi Taiwan.
Importurile ieftine de produse din oţel inoxidabil din aceste ţări îi afectează pe producătorii europeni, a spus Confederaţia Europeană a Industriilor Fierului şi Oţelului (Eurofer). Grupul afirmă că producătorii chinezi vând produse metalice obţinute prin galvanizare sub limita de preţ de pe piaţa europeană. Petiţia Eurofer a fost înaintată oficialilor de la Bruxelles la şase luni după ce şase din producătorii de oţel din America de Nord au cerut autorităţilor SUA să impună sancţiuni similare pentru ţevile din oţel importate din China.
Companiile sunt îngrijorate de faptul că, vânzând ieftin aceste produse, China va duce la o prăbuşire a preţurilor în industria siderurgică. "Este important să ne asigurăm că industria siderurgică din China nu creşte mai repede decât cererea o impune.
Industria oţelului a avut de suferit de pe urma unei capacităţi de producţie prea mari şi chiar dacă a devenit acum mai puternică datorită consolidării, pe termen lung se confruntă cu acelaşi pericol", a spus Mark Mann, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal, citat de Bloomberg.
Importurile din China, duble în 2007
În ultimii ani, China şi-a intensificat producţia de oţel ca să se pregătească pentru Olimpiadă, dar acum, pe măsură ce se potoleşte avântul construcţiilor, ţara asiatică are un surplus de oţel şi caută cumpărători. În Europa, oţelul chine