>> A alerga doar pentru a ajunge pe cineva vine împotriva ideii de strategie. Un document care, deocamdată, se dezbate în spatele uşilor închise - Strategia de postaderare a României, >> A alerga doar pentru a ajunge pe cineva vine împotriva ideii de strategie.
Un document care, deocamdată, se dezbate în spatele uşilor închise - Strategia de postaderare a României, elaborată de un grup de experţi de la Academia Română, guvern şi BNR - arată că vom continua şi în următorii ani să ne peticim sacii, în loc să-i umplem cu marfă şi să-i urcăm în căruţă.
Pe termen scurt, singurul obiectiv concret, pierdut în noianul de deziderate optimiste, constă în diminuarea decalajelor existente acum între România şi media Uniunii Europene. Postaderare, nu integrare. Desigur, discrepanţele sunt în unele cazuri surprinzătoare, şi UE ar trebui să stea câţiva ani pe loc ca noi să o putem ajunge din urmă, cel puţin din punct de vedere economic.
Dar a alerga numai pentru a ajunge pe cineva din urmă, fie vorba chiar şi de Uniunea Europeană, vine cumva împotriva ideii de strategie. E ca şi cum ai pleca în concediu la mare cu maşina şi, în loc să îţi propui o oră de sosire, te iei la întrecere cu partenerii de trafic, devenind mai importantă viteza, depăşirea, decât însuşi concediul.
Generalistă şi mult prea optimistă, Strategia nu trasează sarcini cuiva anume, ci adună la un loc marile deziderate ale românilor, transformându-le în "obiective", fără măcar să răspundă la întrebarea: "Totuşi, cum va arăta România peste şase-şapte ani?". Foarte probabil, va fi mai mult "postaderată" decât "integrată" în UE, câtă vreme se întrevede doar că vom fi ceva "mai aproape" de medie.
Abia pentru termenul, deocamdată de domeniul SF, 2020 se preconizează "România, stat membru performant al UE". Ce vom face până atunci? Avem multe obiective, unele putând să pară cam ciudate
