Emilian Marcu De sute, chiar de mii de ori, in transmisiile sportive mai ales, cate un comentator zelos se exprima rituos: fotbalistul X sau Y este genial, a dat o pasa de geniu, un sut de geniu, dar scorul ramane tot zero-zero sau cat era si inainte de manifestarea geniului. Dupa aceasta faza de geniu (!?!) nu mai auzi aproape nici un cuvant despre jucatorul pomenit, nici in meciul cu pricina si nici in alte meciuri. Manifestarile sale de geniu sunt doar in capul mult prea generos al unui comentator care spera ca astfel se molipseste si el de ceva geniu si este altfel luat in seama. Se impart certificate de geniu, si nu numai in fotbal, cu aerul ca a aparut culoarea verde la semafor si trebuie sa te grabesti sa nu pierzi sansa de a traversa. Comentatorii sportivi, multi dintre ei, mai mereu traverseaza pe rosu.
Dar despre cei care, cu adevarat, merita sa fie supranumiti genii, multi dintre semenii nostri par a se jena sa o faca. Parca li se pare ca si umbra geniilor este prea grea si se tem sa nu ii incurce la mersul tip-til prin viata. De cateva zile, nationala de fotbal a Universului a mai primit un artist de geniu. L-a inscris Dumnezeu, pe listele sale de abur sfant, pe cel care cu adevarat a avut geniu in acest joc, pe NICOLAE DOBRIN.
Talentul sau urias nici nu l-a lasat sa fie copil de mingi. L-a trimis direct la echipa mare a Pitestiului: Dinamo Pitesti, la doar 14 ani si 10 luni, iar la 18 ani, in nationala Romaniei. Pentru el, fotbalul a fost o arta si nu o indeletnicire din care sa scoata bani, asa cum este pentru majoritatea geniilor de o secunda. Banii nu contau pentru Printul Saracilor, al oamenilor simpli, cum a fost supranumit geniul din Trivale.
Acum, cred ca incearca sa joace acest joc pentru ingeri, cucerindu-i asa cum i-a cucerit si pe pamanteni.
Dar sa facem liniste: geniul se odihneste! Diplomele si decorati
