Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica s-a lansat în afaceri tv

Publicat in Adevarul, miercuri 31 octombrie 2007 ·

Deşi nu urmăreşte să facă puncte de audienţă, Trinitas TV este dispus să vândă spaţii de publicitate Postul de televiziune cu caracter religios Trinitas TV a fost inaugurat

Deşi nu urmăreşte să facă puncte de audienţă, Trinitas TV este dispus să vândă spaţii de publicitate

Postul de televiziune cu caracter religios Trinitas TV a fost inaugurat sâmbătă, 27 octombrie, la Patriarhia Română. Licenţa este deţinută de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar studiourile funcţionează la Bucureşti. Televiziunea emite patru ore pe zi, având emisiuni pe teme religioase, sociale şi culturale.

Aproape 70% din grila de programe are un conţinut religios, iar 30% vizează domeniul social, cultural şi educaţia. De asemenea, Trinitas TV vizează şi subiecte de "politică de interes naţional". "De exemplu, toată problematica legată de Uniunea Europeană sau NATO. Partidele sau guvernele sunt efemere, dar aceste demersuri naţionale rămân", explică părintele Constantin Stoica, consilier patriarhal.

Pentru început, postul tv va avea două emisiuni de dezbatere, un grupaj de ştiri de 15 minute, cu informaţii din actualitatea bisericească, socială şi informaţii de interes general, o emisiune-magazin, care va conţine o "prezentare alertă, cu materiale scurte, care să includă atât actualitatea bisericească, dar şi prezentarea unei mânăstiri, o monografie, o lansare de carte şi ceva care vizează implicarea Bisericii în social. Dorim să facem şi cateheză, adică să le explicăm oamenilor pe înţelesul lor tainele credinţei", subliniază Stoica.

Potrivit consilierului patriarhal, dimineaţa se va transmite Sfânta Liturghie, iar seara se va difuza slujba Vecerniei (17 - 18).

"Între orele 11 şi 16, probabil că va fi difuzat un program de reluări", mai spune Stoica. Sfinţia Sa adaugă că grila de patru ore de program va fi "conservată" pe o perioadă "relativ rezonabilă",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 59 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Reacția lui Mircea Rednic, după UTA - Craiova: „Nu meritam”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
, scor 1-2, în etapa #17 din Superliga. Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a analizat partida pierdută pe teren propriu în fața elevilor lui Costel Gâlcă.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°