Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trăiesc din cărbunele căzut pe calea ferată

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 31 octombrie 2007 ·

Câteva zeci de oameni, săraci lipiţi pământului, ce trăiesc în Colonia de Jos a oraşului Vulcan, trăiesc din banii câştigaţi din cărbunele căzut din garniturile de tren care pleacă de la minele din Valea Jiului. Aceasta este singura lor sursă de supravieţuire, după ce se încheie sezonul la fructe de pădure şi ciuperci. Ca să aibă ce mânca, uneori oamenii îşi pun viaţa în pericol şi se urcă pe garniturile de tren, din care aruncă jos bulgării de huilă. La marginea liniei ferate uzinale ce face legătura între exploatările miniere Lupeni şi Paroşeni şi preparaţia Coroeşti, oamenii stau aliniaţi şi urmăresc trenurile cu cărbune. Cum aud că vine unul, din colonie încep să îşi facă apariţia „culegătorii de cărbune“, sau „cărbunarii“, cum li se spune în zonă, înarmaţi cu cărucioare, plase sau saci în care adună huila. Cu mic, cu mare adună bulgării pe care îi vând cu câţiva lei sacul, iar câteodată „norocul“ şi-l fac singuri şi se urcă în vagoane, din care aruncă pe marginea căii ferate cărbunele. De cele mai multe ori însă, scormonesc prin steril după bucăţile de huilă sau de metal. „Strângem doi-trei saci de cărbune pe care îi vindem cu doi-trei lei. Depinde cât de bun e cărbunele şi cât de plini sunt sacii. Nu câştigăm mult, dar altceva nu avem ce face“, a explicat un tânăr. „Am doi copii mici acasă. Stau într-o baracă fără curent, fără apă. Vin aici în fiecare zi să adun cărbune ca să avem ce mânca“, a spus o femeie care aştepta să treacă trenul de dimineaţă. „Vara ne ducem prin pădure la cules de ciuperci şi fructe de pădure, dar acum nu mai avem ce face şi ne-am întors pe calea ferată la cărbune şi fier vechi“, a precizat un bărbat care scotocea prin steril. Nu au avut nevoie de ajutorCei din primărie şi poliţie îi cunosc pe aceşti oameni şi ştiu că în vara ce a trecut nici ajutoare sociale nu au avut, pentru că preferau să umble pe munte şi să culeagă fructe de pădu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 30 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 56 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°