Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de ani de istorie au dispărut

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 31 octombrie 2007 ·

Arhiva Prefecturii Gorj pe o perioadă de o sută de ani nu se mai regăseşte, aceasta fiind distrusă în condiţii încă neelucidate.GORJ. Secţia Gorj a Arhivelor Naţionale se confruntă cu o situaţie fără precedent în raport cu ceea ce se întâmplă la instituţiile similare din celelalte judeţe. Puţinii angajaţi ai Arhivelor Naţionale încearcă să recompună, cu ajutorul colegilor de la Bucureşti, una din cele mai importante arhive ale unei instituţii publice din judeţul Gorj. Este vorba de arhiva pe aproximativ 100 de ani a Prefecturii Gorj, actuala Instituţie a Prefectului. Circa 100 de ani de istorie bazată pe documente nu se mai regăsesc în depozitele instituţiei Arhivelor Naţionale şi nici ale Prefecturii Gorj. Milioane de documente nu mai pot fi consultate de cercetători, dar şi de publicul larg pentru că nu mai există. Singura soluţie o reprezintă apelarea la structura centrală a Arhivelor Naţionale cu sediul în Bucureşti, în măsura în care aceasta mai deţine toate documentele vizate.

Anii 1847 - 1916, raşi din istorie Cea mai însemnată parte a documentelor distruse vizează perioada cuprinsă între anii 1847 -1916, precum şi diferite perioade de timp cuprinse între Primul Război Mondial şi începutul anilor 1950. În total, au dispărut din arhiva Prefecturii Gorj o sută de ani de istorie bazată pe documente, care ar fi putut sta la baza a numeroase documentări pentru istoricii locali, specialiştii de la Arhivele Naţionale şi nu numai. Conducerea Arhivelor Naţionale, Secţia Gorj, a încercat să găsească o explicaţie pentru starea de fapt, toate teoriile indicând faptul că cea mai mare parte a actelor au fost distruse în perioada Primului Război Mondial. Potrivit unor documente ale vremii, arhivele Prefecturii Gorj au fost folosite drept combustibil de către armata germană de ocupaţie. Această teorie nu oferă însă explicaţii şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°