Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miercuri 31 octombrie 2007

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 octombrie 2007 ·

HalloweenZiua Internaţională a Mării NegreEste ziua 304 a anuluiAu mai rămas 61 de zile

Soarele:

Răsare la 7:51

Apune la 18:07

Luna:

Răsare la 22:40

Apune la 13:57

Ultimul pătrar(Luna in descreştere):

1 noiembrie

Lună nouă:

9 noiembrie

Primul pătrar(Luna in creştere):

17 noiembrie

Lună plină:

24 noiembrie

Sărbătoare creştină

Astăzi sunt prăznuiţi Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis. Dintre aceşti cinci sfinţi apostoli, Sfăntul Stahie a fost numit episcop al Vizanţiei de către Apostolul Andrei şi a zidit şi biserica din Arghiropol, la care se adunau o mulţime de creştini pentru a slăvi numele Domnului. Sfăntul Aristobul a ajuns episcop al Iracliei şi a adus pe mulţi la credinţa lui Hristos. Sfinţii Amplie şi Urban au fost numiţi şi ei episcopi de Apostolul Andrei. Pentru mărturisirea in Iisus au fost omorăţi de iudei şi de elini. Narcis, fiind făcut episcop al atenienilor şi in multe feluri fiind chinuit, şi-a dat şi el sufletul lui Dumnezeu.

Calendar creştin-ortodox

Sf. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis, apostoli

Calendar romano-catolic

Sf. Urban, mucenic

Calendar greco-catolic

Sf. Stahis, Apelle, Ampliu, Urban, Aristobul şi Narcis, apostoli dintre cei 70; Sf. Epimah, mucenic

Preasfănta Născătoare de Dumnezeu. Căntarea a patra

Cu strigare fără incetare, strigă către tine bolnavul cel slăbănogit in boală cea fără de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovată stăpănă. Zapisul boierului celui ce scrisese cu săngele său l-ai scos din măna diavolului cu puterea ta cea atotstăpănitoare. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh Auzind puterea ta cu care ai izbăvit pe mulţi din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, strigăm către tine: Ceea ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 40 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 34 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°