In cea de-a doua editie a eseului Ce facem cu strainii (Pluralism vs multiculturalism), Giovanni Sartori adauga un pretios capitol dedicat islamismului, o problema actuala, mai ales in contextul pluriculturalismului pe care-l vineaza, utopic, cele mai democratice natiuni. El face o distinctie esentiala pe care n-o iau in considerare multi dintre cei care vorbesc despre Islam si despre teroarea pe care Jihadul o imprastie in lumea occidentala: „Musulman inseamna «adept al Islamului».

Chiar si asa, se cuvine sa facem distinctia intre state musulmane si state islamice. Primele «adera» mai putin la Islam – si mai putin rigid – decit celelalte. Si astazi este la fel de adevarat ca statele musulmane nu sint toate islamice. De altfel, «stat musulman» poate insemna pur si simplu un stat a carui populatie este de religie musulmana. Si-n acest caz nu exista nici o interdictie ca un stat de musulmani sa fie in acelasi timp un stat laic“.

De aici ar trebui sa porneasca discutia: de la cit de mult stiu despre Islam si despre islamism cei care se pronunta asupra acestor doua variabile in ecuatia actualitatii. Nimeni nu poate nega ca, in umbra atentatelor teroriste revendicate de gruparile islamiste in ultimii ani, „mitul Islamului“ a fost gonflat, piperat cu minciuni si exagerari exotice si transformat intr-un obiect al urii Occidentului. Politica de segregatie a populatiei islamice a ajuns sa se manifeste indistinct in contexte si in medii cu pretentii liberale, civilizate si chiar educate1. intr-un fel, dincolo de suferinta si furia provocate de pierderile umane, lumea occidentala si-a redescoperit masca urii pe care o ingropase de citeva decenii bune. Sau, cel putin, n-o mai purta in miezul zilei, in piata publica.

Un scandal universitar si implicatiile lui

Nu orice scandal universitar marunt isi poate permite sa aspire la onoarea