Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momârlanii îşi cinstesc morţii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 noiembrie 2007 ·

Locuitorii din Valea Jiului sărbătoresc pe 1 noiembrie Ziua Morţilor, un vechi obicei catolic păstrat de sute de ani. Locurile de veci devin loc de pelerinaj şi pieţele se umplu de negustori de flori. Autorităţile locale se implică şi ele, iar cu câteva zile înainte se face curăţenie generală în toate cimitirele. „În fiecare an vin şi fac curat la mormântul soţului şi al cumnatului, aduc flori şi aprind lumânări, iar trecătorilor le dau de pomană cozonac şi câte un pahar cu ţuică sau vin, în amintirea celor pe care îi am îngropaţi în cimitir“, a declarat o bătrână care curăţa mormintele. Pieţele din Valea Jiului au fost invadate de vânzătorii de flori. În această perioadă, multe familii din zonă şi din judeţele limitrofe, Gorj şi Dolj, îşi asigură veniturile pentru cel puţin o lună din vânzarea florilor, pieţele fiind pline de crizanteme. „De luni am venit în piaţă şi am vândut bine până acum. Sunt cultivatoare de flori şi vin din Târgu Jiu să vând, deoarece la noi nu se ţine această sărbătoare“, a spus Elena Bancu.

Cruci împodobite Localnicii din zona muntoasă a Văii Jiului, cunoscuţi sub numele de momârlani, care îşi îngroapă morţii în curtea casei, împodobesc crucile cu flori şi hârtii colorate, aici fiind singurul loc din ţară unde se păstrează acest obicei. Momârlanii îşi îngropă neamurile în curtea casei pentru a dovedi că pământul le aparţine, iar mormântul îl înconjoară cu un gard metalic. Acum, la poalele muntelui, unde sunt aşezările momârlăneşti, sunt adevărate cimitire, cu cruci mari, pe care oamenii le împodobesc atunci când vin să-şi prăznuiască morţii. Ei se adună cu toată familia în curte şi închină un pahar de ţuică, din care toarnă puţin şi deasupra pământului de pe mormânt, pentru ca aceia care nu mai sunt să-l poată primi pe lumea cealaltă. În această zi din an, sute de oameni săraci, mulţi veniţi din alte regiuni ale ţării, ajung să cerşeas

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°